Cuplu - Ana Blandiana

Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu îndrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l întind mult înapoi,
Îti descopar clavicula dulce
Si, urcând, degetele îti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pâna la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai în partea ta
Si eu numai în cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Înca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cât o cocoasa,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Si-a întelege astfel totul,
Dar stam spate în spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.