duminică, 11 decembrie 2011

Sonetul XLIII - Elisabeth Browning

Cum te iubesc? Sa-ncerc o-nsiruire.
Adânc si larg si-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când strabate
Spre gratie, spre tot, spre nesfârsire.
Si te iubesc cu zilnica iubire,
În pasnic fel, în zori, pe scapatate -
Si slobod, cum te lupti pentru dreptate,
Curat, asa cum fugi de lingusire.
Si te iubesc cu patima avuta
În vechi dureri si cu credinta care
Parea, candva in sufletu-mi, pierduta.
Si te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viata mea! - si Domnul de-mi ajuta
Te voi iubi o vesnicie, poate, si ceva.
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu