Dragul meu prieten necunoscut,
Continui să te numesc prieten, cu
toate că acest cuvânt a devenit greoi acum când mă tem că am
pierdut dreptul de a te mai considera asta. Şi, totuşi, sper că nu
e aşa. Pentru că distanţa nu e decât o formă de a prelungi o
agonie. Asta, deoarece există bariere ce ne impiedică să ne
comportăm firesc şi natural şi să transmitem exact ceea ce
simţim. Atunci, faptul că ne-am îndepărtat nu ar trebui să
însemne neapărat că am înlăturat totul între noi. Frumuseţea a
doi oameni nu se face prin diferenţele dintre ei, din contră, se
dovedeşte prin felul special în care reuşesc să se apropie.
Suntem oameni deosebiţi prin prietenii.
Apropierea de tine a însemnat ceva ce
cuvintele nu pot exprima foarte bine. Am simţit că până şi
distanţa mi-a oferit o perspectivă mai bună a lumii, din care am
învăţat să apreciez lucrurile mărunte ce înainte erau trecute
cu vederea. E un optimism de care duceam lipsă, sunt însăşi
puterea şi curajul de a privi fiecare zi cu perechea de ochelari
potrivită.
În lipsa prieteniei tale, pe care ştiu
că nu am dovedit să o apreciez suficient, nu cred sincer că o să
mai am încredere curând în cineva. Am nevoie de tine pentru a
merge mai departe.
Cu sinceritate,
O prietena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu