Sunt lucruri adanci si de netrecut care mi-au sfasiat inima...in locul lor a ramas un gol imens...cat intreg Universul...Locul cuvintelor a fost luat de tacere...Ma simt sufocata de tristete...vreau sa tip...sa strig dupa ajutor...dar nu pot...vocea mea nu se aude...gandurile nu pot fi auzite daca nu le rostesti...raman doar acolo... in inima...si dor...Nimeni nu simte ce se petrece cu mine...nimeni nu vede cata tristete se ascunde sub un zambet... un zambet fals...dar asta o stiu doar eu...Am obosit sa creez atatea zambete false...Am obosit sa am incredere in oameni...si ei sa ma dezamageasca mereu...prin cuvinte si fapte...Am atatea de oferit si nu am cui...asta imi provoaca o tristete dureroasa...ma simt incredibil de singura...ma refugiez intr-o lume care nu exista pentru ca acolo pot sa scap macar pentru cateva clipe de tristete...De ce nu reusesc sa cunosc pe cineva care sa fie cu adevarat interesat de lumina din interiorul meu...cineva pentru care sa luminez asemenea unei stele intr-o noapte senina? Oare chiar nu e nimeni care sa vada mai mult decat exteriorul ?...M-am retras in propria mea singuratate...pentru ca nimeni, niciodata, nu m-a intrebat nimic despre inima mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu