Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzand pan’la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfaşietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi gheamul nesfarşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar randurile triste de pe filă
Răsar prin panza lacrimilor iar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu