sâmbătă, 24 martie 2012

Carcoteli elmaziene...


Modul de prezentare al barbatilor pe Elmaz. Cateva exemple:

Titlu: Astept..
Cum Vă descrieţi: Caut din banca "viata" un imprumut... 2 luni de fericire cu dobanda 2 ani de nefericire..
Carcoteala: Banca de care vorbesti nu ofera nimic sub forma de imprumut, iar la asa o dobanda...zau ca nu stiu cine are curajul sa-ti ofere 2 luni de fericire. Asa ca...poti astepta mult si bine...

Titlu: hei:P
Cum Vă descrieţi: nu prea am inspiratie sa ma descriu...dar pot zice ca sunt un baiat plin de viata...nu prea stau locului mereu trebuie sa fiu pe undeva deoarece imi plac drumetiile, ma pricep mai la toate si nu renunt usor si ma pot lauda cu un suflet mare:P
Carcotela: Ia uite la el, e lipsit de inspiratie, dar mereu pe drumuri...nu poate sta locului ca il arde..pai daca nu ai rabdare sa te asezi, la ce oare te poti pricepe? Poate ne spui si noua cine e Hei...

Titlu: prietenie
Cum Vă descrieţi: ce naiba sa mai scriu si aici,sunt simplu,sau sa ma laud?
Carcoteala: Grea problema, frate...simplu, nu mai injura...poate atunci nu vei fi in pana de inspiratie si vei gasi si prieteni.

Titlu: speranta in ceva...sincer
Cum Vă descrieţi: M-am saturat de minciuni si promisiuni desarte... oare nu mai exista nici o femeie sincera?... sinceritatea, loialitatea nu mai sunt cautate?... nu am gasit pe cineva care sa se uite dincolo de imaginea mea,sa caute omul din mine. dar... "speranta moare ultima",
Carcoteala: Daca te-ai saturat de minciuni si promisiuni desarte, de ce mai stai pe site? Problema e alta: nu cauti persoanele potrivite...asa ca, nu mai acuza pe toata lumea...Spera ca vei cauta persoana potrivita, iar daca imaginea e problema...inchide televizorul.

Titlu: cum sa-ti spun eu ?
Cum Vă descrieţi: Tertium not datum ...e simplu ca ...alba - neagra ...sau ....vorbele mai mult incurca .
Carcotela: Pai cum ai putea oare sa-mi spui daca nu-ti place sa vorbesti? Greu cu latina...vorbim in tacere...e cel mai bine...cu siguranta nu vor fi prilejuri de cearta...Cuvinte albe, cuvinte negre...fara smecherii ! In tacere ! Sstttttt!

Titlu: ce mai faceti
Cum Vă descrieţi: sint o fire mai retrasa si mai glumeata de pinde cu cine vorbesti ca o mul difera unu fata de celalalt nu pot sa citesc mesajele
Carcoteala: Bine multumesc, dar tu? Glumetule...ai inventat cateva cuvinte noi...si ai uitat ca exista semne de punctuatie...ori asta ti se trage de la fire?

Titlu: amore
Cum Vă descrieţi: o persoana ok,dornica de socializare,de noi prietenii,in cautarea fericirii
Carcoteala: Amore? O fi numele tau? Poate ii vei spune asa si unui domn de 72 de ani daca va dori sa socializeze cu tine..mai sa fie...cum iubesti tu pe toata lumea..Ma rog, daca asta te face fericit...

Titlu: helllloooo
Cum Vă descrieţi: Don't worry,be happy.....dont't worry be happy........
Carcoteala: Nu tipa ca te aud...Tu precis ai ceva „ la bord”...pleznesti de fericire...Vezi sa nu ti se „ aplece”...Zau ca nu inteleg ce cauti pe site...Sau repetitia e pentru tine...asa...de incurajare...

luni, 19 martie 2012

Iubirea destramata...ca un vas spart


Cineva spunea la un moment dat pe un blog : „Nu mi-a placut niciodata sa adun cioburile sparte si sa le lipesc la loc, spunandu-mi ca vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart, si prefer sa imi amintesc cu placere de vasul intreg, decat sa il am inaintea mea si sa ii vad crapaturile tot restul vietii mele.”
Ma face sa ma gandesc la relatii, relatii care se termina, se destrama, se sparg la fel ca o vaza pe care nu mai are rost sa o mai reconstitui, chiar daca unele bucati din ea sunt mai mari si cu model frumos pe ele... crapaturile vor ramane mereu si iti vor aduce aminte de momentul in care s-a spart... Apa va curge din acel vas picatura cu picatura si la un moment dat nu va mai fi nimic. Intr-un moment ca asta, cred ca cel mai bine e sa iei matura si farasul, sa aduni tot de pe jos si apoi sa arunci. Daca era un lucru deosebit va ramane o amintire frumoasa in mintea ta, daca nu era ceva foarte important, cu atat mai bine, uiti mai repede. Asa se intampla si cu relatiile, se rup in bucatele la un moment dat, bucatele de dor, de pasiune, de emotie, de incredere si cand toate astea se despart, iubirea dispare, se rupe si ea. Si atunci ce e de facut? Am putea sa incercam sa reparam relatia. Bun, adunam tot dorul pe care il avem, punem increderea inapoi (desi mereu o sa fie un ciob mic care lipseste), adaugam pasiunea si emotiile; o luam de la capat, numai ca la inceput totul era nou si lin (la fel ca si vasul care s-a spart), iar acum e plin de crapaturi de frustrare, amintiri neplacute, cativa nervi uitati undeva, care se activeaza la cel mai mic pas gresit. Si prin crapaturile astea iubirea se va scurge usor-usor la fel ca si apa din vaza reconstituita.

duminică, 18 martie 2012

Dragul meu prieten necunoscut...


E seara, soarele sta sa asfinteasca insotit de tacere...Inchid ochii si mintea mea zboara departe, la tine, hotarata sa te gaseasca...Esti departe...mult prea departe de mine...si mi-e greu sa te gasesc...zambetul meu de-o clipa a devenit stramb, o grimasa, in timp ce din ochi au inceput sa se prelinga lacrimi...sarate...amare...ca tristetea din suflet...Am lasat in urma o lacrima...un strop de iubire...poate o vei gasi...pune-o intr-un sipet si priveste-o din cand in cand...mi-e dor de tine.

sâmbătă, 17 martie 2012

De ce nu ma intrebi despre inima mea?

Sunt lucruri adanci si de netrecut care mi-au sfasiat inima...in locul lor a ramas un gol imens...cat intreg Universul...Locul cuvintelor a fost luat de tacere...Ma simt sufocata de tristete...vreau sa tip...sa strig dupa ajutor...dar nu pot...vocea mea nu se aude...gandurile nu pot fi auzite daca nu le rostesti...raman doar acolo... in inima...si dor...Nimeni nu simte ce se petrece cu mine...nimeni nu vede cata tristete se ascunde sub un zambet... un zambet fals...dar asta o stiu doar eu...Am obosit sa creez atatea zambete false...Am obosit sa am incredere in oameni...si ei sa ma dezamageasca mereu...prin cuvinte si fapte...Am atatea de oferit si nu am cui...asta imi provoaca o tristete dureroasa...ma simt incredibil de singura...ma refugiez intr-o lume care nu exista pentru ca acolo pot sa scap macar pentru cateva clipe de tristete...De ce nu reusesc sa cunosc pe cineva care sa fie cu adevarat interesat de lumina din interiorul meu...cineva pentru care sa luminez asemenea unei stele intr-o noapte senina? Oare chiar nu e nimeni care sa vada mai mult decat exteriorul ?...M-am retras in propria mea singuratate...pentru ca nimeni, niciodata, nu m-a intrebat nimic despre inima mea...


vineri, 9 martie 2012

Ce va doresc de ziua mea...

Azi e ziua mea de nastere...
Ce va doresc de ziua mea? Multe...
- sa intelegeti ca iubirea nu e doar in cer si in inima...e si in fapte si vorbe
- sa nu va fie rusine ca sunteti mai buni si mai puternici decat altii
- sa nu uitati ca daca spui nu, nu inseamna ca spui da
- sa reusiti sa va curatati sufletul de rau si zambetul sa va infloreasca pe fete
- sa va acceptati destinul asa cum v-a fost stabilit de divinitate
- sa aveti puterea de a dansa chiar si cu ochii plini de lacrimi
- sa invatati sa ganditi inainte de a vorbi
- sa nu uitati ca o vorba spusa cuiva nu poate fi luata inapoi
- sa invatati sa simtiti...nu sa va transformati in roboti
- sa vedeti locul pe care il ocupati in lume
- sa nu va dati mari intr-o lume mica
- sa vedeti cat sunteti de mici intr-o lume atat de mare
- sa iubiti din tot sufletul si sa nu va bateti joc de sentimentele celorlalti
- sa stiti sa plecati atunci cand nu sunteti doriti
- sa va rugati lui Dumnezeu in fiecare dimineata ca v-a dat o noua zi de trait pe pamant.
Ceea ce imi doresc si mie. 
La multi ani, mie!

miercuri, 7 martie 2012

De ce iubim femeile de 8 martie?

Am gasit undeva pe net un articol semnat de Anton Vasile, intitulat: "Iubind femeia de 8 martie". Iata ce spune:
"De ce iubim femeile de 8 martie?
Fiindcă e ziua lor.  Fiindcă ziua femeii nu putea să fie decât primăvara. Fiindcă primăvara îți deschide sufletul și femeia dragă, așijderea.                                                                                                    
  Eu nu pot vedea femeia decât  închipuind-o  ca o zi  însorită  de primăvară, veselă, harnică, plină de energie și zumzăitoare ca o albină.            
 Chiar dacă a îmbătrânit,  femeia iubită  rămâne  mereu ca o primăvară;ea nu simte trecerea timpului când se dăruiește cu adevărat  unei iubiri – pentru bărbat,  copii, nepoți, strănepoți.                                  
 Căci  numai femeia  poate învăța, copii,  cum își învăța Gertruda progeniturile. Marele pedagog Pestallozi  îi recunoștea femeii această  înclinație nativă  de  eternă învățătoare. Prima învățătoare a  progeniturii este mama. Educația este o artă feminină. La fel, iubirea  și arta culinară. Cum la fel dansul și muzica. Altfel, grecii nu ar fi  identificat muzele  doar în femei.                                                                                 
Femeia aduce  pacea, alină  durerile, ne hrănește  și  ne  veghează somnul  și ne determină pe noi bărbații să ne dedicăm artelor spre a  le eterniza frumusețea și erotismul divin.                                    
 Chiar și Socrate  recunoaște,  în Banchetul lui Platon, că, despre  iubire, a învățat de la o femeie, anume de la  înțeleapta Diotima  din Mantineea.  Prin arta iubirii, femeia posedă  și secretul fericirii.                  
 Ea are   puterea magică de a aduce fericirea.  Ea deține secretul  care îl face pe  bărbat fericit.  De aceea  bărbatul caută  mereu   și asiduu femeia. ,,Cherchez la femme!” spun francezii                                 
 Ce face femeia modernă? Nu cea mondenă, operată și supra-garnisită cu silicoane  și botox în buze!  Nu pot să suport  așa numita femeie hiper-perfectă!                                                                                
Întreb de femeia naturală, din middle class. Poate fi identificată în   tipul de vedetă gen Carmen Brumă?  Dar  Carmen Brumă,  în postura de  vedetă,  iese din  common sense.                                                 
Așadar, mă întreb ce face  marea majoritate a femeilor din clasa medie?   Marea majoritate a sexului frumos  muncește  mult și se destinde, acasă,  vizionând   filme romantice,  de genul ,,Tânăr și neliniștit” sau alte filme de gen.                                                                                                 
 Dar femeia actuală, din clasa mijlocie, începe să-și ducă existența singură.  Este ea o egoistă? Nu!  Dar vrea  un partener fidel. Or,  biologic,  bărbatul este  un poligam. Nu toți bărbații înșală, dar toți se gândesc  la asta.                                                                                      
 Devenită independentă financiar, femeia actuală   preferă, în locul aroganței masculine, singurătatea; e tentată de țigări, cafea,  dulciuri, băuturi tari,  se află  într-o luptă acerbă cu kilogramele, mereu în criză de  timp, deseori  păcălită  de meseriași  neserioși și  perfizi,  uneori  trasă pe sfoară de manipulatori și escroci sentimentali, jignită  de șefi, hărțuită  de bărbații tupeiști, înșelată sau părăsită de iubiți,  mereu în  pericol  de a fi  genul de Umbrelă-de-vreme-rea?                                        
 Să  luăm  drept model, al femeii actuale,  pe  eroina   Bridget Jones, pe care ne-o propune   scriitoarea britanică,   Helen Fielding,  în romanul -   Bridget Jones: la limita rațiunii?                                              
Bridget e femeia  care citește  cărți de psihologie  aplicată de circumstanță, ca spre exemplu: Bărbații sunt de  pe Marte, femeile de pe Venus,  Inteligența afectivă, Cum să te iubești pe tine însăți, Cele cinci stagii ale legăturilor sentimentale, Bărbatul de azi explicat femeilor  și altele de acest gen.
Romanul  se încheie  într-un fericit happy-end,   cu împlinirea  profesională și a dorinței de iubire a eroinei.  E un  sfârșit, în genere bun, pentru oamenii buni. Dar nu toate poveștile cu și  despre  femei au un sfârșit fericit.                                                                 
Sunt femei care  suferă enorm,  metamorfozându-se treptat  în adevărate cotoroanțe , în general din cauza indolenței  și abrutizării  bărbatului, a eșuării sociale a progeniturilor; ele  mor încă  tinere de inimă rea.                                                                                                           
Ce eroină  din literatura  română își  pot alege româncele  drept model?
Eroina  lui Sadoveanu -  Vitoria  Lipan, Ancuța  de la Hanul Ancuței  sau tipologiile  din comediile lui Caragiale -  Veta cea iubăreață, care se dăruiește lui Chiriac   cu frenezia așteptării iubirii de-o viață. Sau  Zoe cea cochetă ce pozează în damă onorabilă – genul de madame Bovary! Ori  pătimașa și capricioasa Ela, personajul feminin creionat de Camil Petrescu în  Ultima noapte de dragoste, întâia noapte  de război?!                                                                               
Cu care din aceste personaje  se identifica femeia româncă actuală?! 
Să nu le judecăm, prea aspru  și să nu aruncăm primii  cu piatra  în ele!  Nu avem acest drept, atâta vreme cât noi bărbații,  nu  suntem  fără de păcat. Femeile  trebuiesc iubite! Măcar de 8 Martie. "      
Mare dreptate aveti, stimate domn, dar nu uitati...dumneavastra si ceilalti barbati...daca ne iubiti si respectati doar de 8 martie si noi putem face acelasi lucru...Va ajunge o singura zi pe an in care sa aveti mancare gatita, haine spalate si calcate,curatenie in casa, copiii  verificati la teme? Va ajunge o singura zi pe an in care sa va zambeasca sotia, prietena,etc...o singura zi pe an in care sa va asculte cineva...o singura zi in care sa fiti imbratisati cu dragoste? Va rog sa reflectati la acest lucru...iar daca vreti sa fiti iubiti si respectati, oferiti acelasi lucru femeii de langa voi.